Flux-stiri

Un bărbat a primit o inimă de porc și trăiește să povestească

  • Pentru a doua oară în istorie a fost realizată o operație de transplant cu o inimă de porc.
  • Primul pacient care a fost supus la intervenția experimentală a murit după două luni.
  • Starea celui de-al doilea pacient este foarte bună, afirmă medicii.

La spitalului University of Maryland Medical Center a avut loc o intervenție medicală fără precedent. Un bărbat în vârstă de 58 de ani, care suferea de insuficiență cardiacă terminală, a primit o inimă de porc modificată genetic. Este pentru a doua oară în istorie când se realizează un astfel de transplant.

Operația a fost efectuată pe 20 septembrie de aceeași echipă care a realizat prima intervenție experimentală în 2022, potrivit CNN.

Operația a fost aprobată în cadrul programului al Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA).

Pacientul, Lawrence Faucette, a consimțit pe deplin la tratamentul experimental și a fost informat despre toate riscurile. El va fi monitorizat îndeaproape pentru orice semne de respingere sau orice dezvoltare a virusurilor legate de porc.

Potrivit medicilor, pacientul „respiră în prezent singur și inima lui funcționează optim, fără nicio asistență din partea dispozitivelor de susținere”. Soția sa, Ann Faucette, a declarat că nu are alte așteptări decât să spere să trăiască cât mai mult timp împreună.

Primul transplant de succes cu inimă de porc la om a fost realizat anul trecut, dar din păcate, pacientul David Bennett a murit la două luni după operație. Acesta a suferit de multiple complicații.

The post Un bărbat a primit o inimă de porc și trăiește să povestească appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 76 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code