- Doi medici îți explică greșelile pe care le faci în timpul zborului, unele la care poate nici nu te gândeai.
- Tot ei îți dau cinci sfaturi despre ce poți face ca să te odihnești.
- Ei spun să nu consumăm alcool sau cafea înainte de zbor.
Tu poți dormi atunci când zbori? Doi medici îți explică greșelile pe care le faci în timpul zborului, unele la care poate nici nu te gândeai. Tot ei îți dau cinci sfaturi despre ce poți face ca să te odihnești.
Un alt lucru la care trebuie să ne gândim este modul în care gadgeturile și ecranele noastre ne afectează creierul. O mulțime de lumină trece prin iPad-urile și telefoanele noastre, iar conurile și retinele din ochii noștri sunt de fapt stimulate. Astfel, atenția este îndreptată spre ecran și nicidecum la somn.
Ce mai recomandă medicii? Să nu consumăm alcool sau cafea înainte de zbor. Unul din cele mai importante sfaturi este să încercăm să ne recreăm un spațiu al nostru, exact ca cel de acasă, în condițiile date, să ne ținem brațele perfect întinse și să nu uităm de perna specială pentru călătorii. Aceasta va ajusta poziția corpului și va face somnul mai odihnitor, susțin dr. Andrew Gitkind și Jaspal Singh.
Citește și:
- Musk și Zuckerberg au 24 de ore să prevină răspândirea conținutului Hamas. Musk: „Politica noastră este ca totul să fie transparent”
- Sony lansează o nouă versiune de PlayStation 5. Va fi mai mică şi mai uşoară
- Erdogan condamnă răspunsul Israelului. Ankara se oferă să medieze conflictul dintre state
The post Tu poți dormi când zbori cu avionul? Cinci sfaturi să ai un somn odihnitor când călătorești appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor